Publicat de: EuGeniuZ | 23 octombrie 2020

(RE)întâlniri colorate

Toamna, atâta câtă mai există ea, ia ceva din fiecare ființă vie dar aduce culoare, pentru cei desemnați să îi supraviețuiască, uimitor de multă culoare.

Normalitatea, așa cum am cunoscut-o eu via geografia de generală cuplată cu observațiile din bătătura părintească, spunea că gherghinelor (daliilor) nu le este dat să își împletească splendoarea coloristică cu cea a crizantemelor riguros tomnatice. Nou-Normalitățile arată că e nu doar posibil ci și … normal.

Și pentru că, deocamdată, suflarea le-a fost lăsată tuturor acestor colorate întrupări terestre iar suflarea rece a iernii (dorite!) nu a dat un start așteptat coloristicii zburător-căzătoare-a frunzelor, am mai mixat o dată sticle vechi (DDR-Pentacon) cu culori eterne prin cea Grădină Botanică ieșeană ce freamătă de așteptarea acelei întâlniri dintre dalii și crizanteme, pigmentată cu zvâcniri de roze și nuferi.

Nu ezitați să faceți ca mine, porțile sunt (încă) deschise:

Publicat de: EuGeniuZ | 22 octombrie 2020

Tărâmul culorilor

anul de (DIZ)grație 20_20 este un coșmar (nu doar aparent) fără sfârșit. 2021 s-ar putea nici să nu existe, distorsiunea aceasta în timp și spațiu (20_20) putând fi urmată de un 20_20_Bis (versiune updatată și serios îmbunătățită).

DAR

avem la un pas de noi un colț de lume normală pe care nici măcar schimbările climatice(*) SPER să nu îl poată altera: Grădina Botanică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Cu trudă și eforturi despre care nu auzi în media (presă este deja desuet) OAMENII grădinii fac minuni indiferent de câtă pandemie îi lovește, dar mai cu seamă, de câtă vicisitudine a vremii. Minuni construite cu trudă multă și pentru care munca nu se termină niciodată.

Acum la Grădină e un furnicar, totul subjugat festivalului culorilor toamnei. Că va fi fiind pandemic și cu restricții draconice sau mai molcom, moldovenesc, fără de excese crezute apuse de mult, vom vedea.

ÎNSĂ

preambulul meu se dorește o INVITAȚIE DESCHISĂ către tărâmul culorilor de toamnă puse fantastic în scenă prin festivalul splendidelor crizanteme. Nu fiți timizi pentru că nici celelalte ale lumii vegetale (și animale deopotrivă viețuind prin grădină) profitând de un pic de umezeală și de blândețea excesivă a vremii sunt încă la înălțime, unele chiar la propriu!

Câteva cadre care să deschidă apetitul către explorare:

(*) climatic / climateric putând fi interpretat identic, chiar și după diversele dicționare – DAR țin cont de părerea specialistului în domeniu

Publicat de: EuGeniuZ | 11 octombrie 2020

Arc peste timpuri

Pornind cu anii 40 și 50 și apoi toți cei scurși până astăzi au fost pentru fiecare dintre trăitori momente. Momente, clipe, fragmente de timp și năzuințe.

Din aceste momente au apărut idei, alți oameni și transformări. Sau măcar iluzia tuturor acestora.

Dar rămâne timpul scurs și, poate cel mai important, amintirile. Acele momente transformate în amintiri, care chiar dacă poate nu se mai potrivesc cu ceea ce au fost realitățile de cândva, măcar sunt sâmburele de legendă.

Sau măcar au devenit bune subiecte de dezbatere la întruniri amicale prilejuite de acele borne îndeobște sărbătorite cu prietenii de o viață.

O frumoasă bornă de viață sărbătorită mai ieri/alaltăieri sau o bornă de viețuire împreună sărbătorită astăzi. Cum nici noi doi nu mai suntem chiar proaspeți-tinerei realizăm că depănarea aței din ghem și translația acesteia în fapte și amintiri sunt realități pe care trebuie să le acceptăm ca atare.

Asta presupune să acceptăm ca bun tot ceea ce reprezintă toate aceste momente alcătuind câte un arc peste timp pentru fiecare dintre noi. Și să ne dorim să prindem cât mai multe momente și de cât mai multe ori câte un astfel de arc peste timp.

De aducere aminte, peste ani si ani

Până când totul va deveni exclusiv amintire.

Publicat de: EuGeniuZ | 5 octombrie 2020

benzinește, scânteiește

de ce naiba nu pornește?

Evident aceste cuvinte sunt (oarecum) necunoscute publicului tânăr pentru care carburator / jic(g)l(o)eur și șurubelniță sunt niște necunoscute mai serioase decât (Teoria) BigBang… sau poate doar bang…. ȘI, stați aș(e)a…. sunt, de asemenea, necunoscute tuturor „tractoriștilor” pentru care încălzirea globală este o binecuvântare că-i scutește de consum ZERO în vremurile de iarnă grea.

Și totuși: Oprește Domnule motorul acela să se poată umple rezervorul mașinii matale! – și ce mașină!!!!!!!!

NU, nu e vorba de acel minuscul Fiat 500 care a pus Italia și o bună parte a Europei postbelice pe roțile libertății de mișcare și de descoperire a unei lumi ce stătuse ferecată prin lipsa mobilității populare. 2+2 se aplică și lui, o mașină cam cât portbagajul de la a mea mașină din zilele noastre, dar și superbului Porsche 911E 2.4, widow maker! All in back (totul în spate) este un concept aplicabil la timpul său multor construcții auto și rămas astăzi doar apanajul celor mai strălucite mașini cu veleități sportive.

Apoi realizezi că inima latină a italienilor a oferit mașini cu suflet și cam la fel de umane cât și umanitatea însăși în materie de fiabilitate și de inginerie (închiderea unei portiere la acel Fiat 500 este, în sine, o aventură!). Nu opus, dar în simetrie auto, stă cazul capodoperelor ingineriei reci, teutone, care excelează funcțional și după aproape 50 de ani cu portiere ce se închid și deschid la fel de iubibil precum la momentul ridicării de la concesionar.

Fie că este Porsche (48 de ani) sau Mercedes-Benz (în diversele sale încarnări al anilor 70) tehnica din ele și execuția au fost prea bune (s-a rezolvat asta, Pas cu Pas, încât astăzi și aceste mărci să fie tot doar consumabile).

Până și un Chris Bangle Design de serie 5 poate fi un moment de luat în considerare, în ciuda acelui Hate în care parte intru și eu.

Peste toate a fost un moment în care pasionați hardcore ai mașinilor au putut schimba impresii și admira câte ceva din o lume aproape complet dispărută din peisajul devenit mult prea PENTRU BANI al actualei industrii auto.

Cireașa a fost exact Citroenul centenar, aproape finalizat și de la care asteptăm mai multe …. data viitoare!

Sănătoși să fim și să avem voie!

Publicat de: EuGeniuZ | 27 septembrie 2020

21 minute

Sau timpul necesar pentru a putea parcurge distanța dintre două puncte…. circa 240 mii kilometri călătoriți prin spațiul galaxiei de tot sistemul numit solar sau aproape 36 mii de kilometri LEGAL parcurși de Terra în jurul Soarelui…. sau un Botoșani – Tudora bine executat (și aproape legal) sau un singur semafor ieșean, la oră de vârf, bine manageriat de sistemele inteligent-plătite (din sau la greu) de The caTindat și ai săi.

DAR s-a dovedit astăzi că 21 de minute pot fi un timp lejer necesar, sau mai cu seamă obligatoriu, pentru a exprima un drept fundamental (acel drept pe care se tot pișă unii ca mai apoi să poată urla – era un exemplar galben numai bun să îl ia la țintă sars-cov2 de tare ce plesnea tricoul pe burta-i) pentru care unii au plătit cu ei înșiși acum vreo 30+ anișori (deși, dacă mă gândesc mai bine, organizarea procesului electoral era impecabilă înainte de …. ȘI DA! existau alegeri libere și atunci, erai liber să votezi candidatul unic existent).

Am comparat, este inevitabilă comparația, cu procesul electoral din Paris de la Ambasade de Roumanie en France din 2009 când cu zel și sârg s-a REales Tov. Petrov pentru mandatul dezastrului. Câteva secunde versus 21 de minute. Halal!

Peste toate punem contextul în care au loc aceste alegeri vrute de aktualul gauleiter de RRomania în fe-mart și apoi amânate cât i-a poftit ficatu-i galben. Cu bâlbe și cu prostie ridicată la rang de politikă de stat, urlată în megafoanele forțelor de represiune, brusc devenite frecventabile, nu cum erau la ceilalți.

DAR STAI! Acestea toate sunt BUNE ȘI FERICITE pentru că: nu-i așa? ele vin de la cei buni, cei korekți: cei AI SĂI!

Nu vorbim aici și acum de mersul la vot prin cine știe ce cătun de Burkina-Faso sau prin vreuna din metropolele europene până de curând pline de „ai noștri”, toți acești „ai noștri” fiind mobilizați exemplar cu câte un slogan plăcuță suedeză spre a demonstra incapacitatea ciumaților trandafirii de a organiza, ÎN CONDIȚIILE LEGII, un proces electoral overseas (peste mări și țări). Vorbim de cătunul cu pretenții metropolitane al traseistului X%. Și nu vorbim de ieșitul spre a vota la ora 20:58 și bocetele pe bani în fața camerelor astăzi inexistente cum că nu au reușit să-și exprime dreptul (pe care de altfel se pișau).

Vorbim de mers la vot la ora 6:55 cu interogarea BIETULUI angajat ISU la 7:01 dacă putem și noi să intrăm în secție să dăm cu ștampila și să o ștergem înapoi la odihnă. Necesară pentru idioțeniile on-line pe banii noștri, întru slava acelorași gălbejiți și a tuturor celorlalți susținători ai lor, ciumații trandafirii și rămurelele lor pline de spini și mulți alții, cu toții derivați din partidul unik al anilor 50 (secolul XX).

Din obligație, și cam evident forțat, omul nu a avut cum ne opri deși organizarea era în bunul stil mihaiLIST (și abia aici se vede traseismul care-i bun dacă merge spre Ai SĂI și rău dacă merge spre buchetul ofilit al ciumaților trandafirii) deși a bâiguit ceva despre lipsă termoscanare (asta la pachet cu lipsă măști – BINE/RĂU astea-s lipsă în școli precum lipsă sunt și mijloacele pentru a putea face educație distantă, pardon: la distanță).

Tot în fantasticul stil organizatoric al gălbejiților acum în putere (sprijiniți masiv de toți ceilalți ca-n vremea partidului unic) te întrebai dacă în școala în cauză mai există secții de votare pentru că tablele ruginite utilizate pe vremea ciumaților roșii, DAR AFIȘATE ATUNCI, erau lipsă totală (o fi și pentru că majoritatea ochiometrică a potențialilor votanți este considerată DISPOZABILĂ și NEFRECVENTABIL-EXPIRATĂ) iar despre liste de alegători și distribuții pe secții și alte alea nici vorbă. MAMĂ, MAMĂ! ce scandal făcea media cea astăzi gras plătită de la buget cu puțin timp în urmă când lipsea vreun nume dintr-o listă zăcând pe un geam/gard, media care era inexistentă astăzi la fel cum erau și minimele indicații – un politruc (demn exemplu de activist de partid al anilor 50 din sec XX) urla la cei din secție să scrie de mână pe vreo coală și să pună afară ceva indicații.

Același politruc-activist urla la niște oameni timorați, cu măști, că de ce nu au luat 6 saci de buletine ci doar 4 și orice timidă explicație a celor puși la zidul korektitudinii îngălbenite și presupuși neafiliați politik cum că doar patru saci le-au fost aruncați și ATÂT! se dovedea fără valoare (potențiala țintă galbenă pentru sars-cov2 remarca, cu un mare nod în gât, că poate cere pE sE dE anularea votului!)

Ideea s-a devoalat când eu, alegătorul conștiincios trezit cu noaptea-n cap spre a nu da peste hoardele de sars-cov2, a aflat că nu am pe ce vota!

Cred că ar putea fi o idee genială de sifonat și mai mulți bani publici în a organiza 4 procese electorale, câte unul pentru fiecare nevoie, perceptor de burg, consiliul burgului, consiliul moșiei și vătaf de moșie. Și astfel ar fi mai greu să nu aibă în secția de vot buletinele necesare.

Lipsa unui dispozitiv mic, Șpion aș zice, de înregistrat imagini și sunete m-a nemulțumit cel mai mult astăzi pentru că ar fi ieșit o comedie în nuanță tragică de zile mari. Poate chiar și acea anulare a votului de care se temea cel mai mult cel declarat încă din exteriorul secției mare suporter al celor buni, ai săi, gălbejiții – asta într-o manifestare grobiană la adresa unui cuplu de persoane trecute prin viață care îndrăzniseră să întrebe unde sunt afișate cele necesare orientării spre a nu deranja inutil prin secția de vot pe cei și așa stresați de modul ÎMbotnițat și extrem (HA! HA! HA!) prekáut în care trebuie să slujească pátriá (pentru o sumă derizorie, aspru taxată, nu prekum viloaiele unui proaspăt fătat). Cu toată aruncarea spre on-line și spre distanțare izolaționistă persoană de persoană mai sunt cupluri normale netrimise încă la fabrica de biscuiți verzi care nu au și nu vor avea în ce le-a mai rămas de suferit pe pământ abilitățile (competențele, pardon) și nici mijloacele de a accesa „on spot” site-ul autorității și a se informa unde e secția și unde-s arondați (încă).

Scuzele nu ajută la nimic când e vorba de drepturi constituționale iar necunoașterea legilor așijderea. Și la partea cu necunoașterea mă recunosc prins în off-side și eu pentru că-n timpul acela imens de așteptare aș fi putut apela autoritatea electorală spre a semnala incidentul cu lipsa buletinelor de vot INdisponibile la ora 7:00 care este, LEGAL, oră de începere a procesului de votare. La partea cu scuzele remarc totuși atitudinea de bun simț a celor doi tineri cu care am avut a interacționa efectiv la primit buletine și ștampilă. Poate, totuși, mai avem o mică șansă de îndreptare, deși pLandemia noilor-normali va izola complet bunul-simț și va da frâu liber delațiunii ca mod de viață. Apropo de asta…. aceeași problemă a botniței putea duce la mult scandal pentru că deși unii o aveau cum se cuvine, alții erau cu nasul în vânt și alții o mai scăldau DAR măcar au fost consecvenți și nu au solicitat să o dau jos, nici măcar pentru 1-3-10 sau 1 miliard de secunde. Asta complet deosebit și diferit de cele ticluite pe bani publici de vestiții corifei neștiuți ai islamului în lupta-i continuă cu creștinismul, al căror vârf de lance-i unul pripășit pe aici.

Votul în sine nu-i mare scofală atunci când chiar nu mai ai ce alege. Și acum e un moment din acela. Nici măcar un rău mai mic nu mai există.

Trăgând linie văd că bruma și spoiala de democrație se termină și poate că nu a fost chiar așa rău că am avut ocazia să ies din cușcă pentru ….. O ORĂ. Se prea poate să îmi mai doresc să am voie să ies din cușcă, fie și pentru UN MINUT!

Răul uman omniprezent ne va băga înapoi în cuști pentru că bugetul trebuie curățat total și temeinic. Peste alți ani, dacă gauleiterul koloniei va primi permisiunea imperială, se va mai organiza un circ din acesta electoral, probabil 101% on-line cu cenușiii posesori de ochișori iscoditori-albaștri singuri jucători exact ca într-un joc pe o viitoare placă nVidia de serie 10 mii și cu multe procesoare ARM în spate, totul pe un ecran media serios plătit tot de la buget să închidă ochii la orice neregulă a celor buni, ai săi.

AMIN .

PS treceți peste tot și toate și mergeți la vot!

Publicat de: EuGeniuZ | 15 septembrie 2020

Joaca de-a culorile

pLandemie, incertitudine, întârziere, SECETĂ (asta cu atribut cu tot, CRUNTĂ)

și totuși Natura împreună cu Creatorul continuă să se joace, dacă și oamenii sunt cooperanți și dispuși la efort, spre a genera FRUMOS pentru ochiul privitorului obosit și încrâncenat de atâta nebunie produsă de semenii săi.

Uite ca la TV poți vedea totuși și un meci de fotbal cu spectatori, DIN NOU!!!!!!! măcar în ceva țări mult mai normale decât a noastră, acum în plină campanie electorală (dar cu frâna de mână trasă, măcar pentru unii).

Anul cel Școlăresc a început cu nelipsitele sincope de fiecare an și generație, acum și cu botniță și cu o harababură între on-site și on-line de va ieși o tocătură numai demnă de mâncărurile chinezești. Chiar și noi și ai noștri studenți așteptăm cu înfrigurare să aflăm, după legile ce tind să suprascrie inclusiv Constituția, cum vom proceda (părerea mea că tot în același stil amalgamatic cu ceva on-site și mult on-line ce va deveni chiar ciudat). Însă necesitatea unei ceremonii, măcar pentru sufletele și așa timorat-înfrigurate ale anului întâi, și regulile pLandemice impun chiar și căutarea unor locații să le spunem exotice. Ori pentru cei care nu vor putea să asiste LIVE va fi necesară și o transmisiune în mediul on-line și de aceea vizitarea și testarea diferitelor soluții este necesară.

Cea mai bună locație rămâne, cu certitudine, Grădina Botanică, inclusiv spre a o promova și arăta cât mai legată de Facultatea noastră (greu încercată în acest an, cel puțin ciudat, 20_20).

Ori vizita la Grădina Botanică presupune mai mult decât o simplă intrare-verificare-ieșire. Și plimbarea se lasă mereu cu încântare vizual-sufletească. Pentru că vicisitudinile sunt învinse cu muncă și dăruire. Cu sacrificiu, de multe ori! știind asta și din experiența părinților mei și grădina de acasă.

Așa că am parcurs cu înfrigurarea dată de seceta cruntă aleile spre Rosariu și apoi spre noile creații ce prin contur spre a admira la final (de zi și lumină favorabilă) joaca de culori a daliilor și jocul molecular din frunzele „urzicuțelor” (voi fi chiar eu, biolog, iertat pentru neștiință).

Deasupra tuturor sunt situate ceva observații asupra unor melci de lac dulce și, toate, se adună într-un pachet vizual:

Publicat de: EuGeniuZ | 13 septembrie 2020

Pete vesele

„Ieșim și noi undeva?” a fost întrebarea motivațională și afirmativul din capătul celălalt al undelor a pecetluit dorința de evadare. Întrebarea veșnică este UNDE? pentru că drumuri și locuri sunt, practic, o infinitate ÎNSĂ tangibile sunt puține fără de riscuri pentru mașină și stres pentru doritori.

DAR

în buna direcție a unui an cel puțin capricios și rapace am luat-o pe drumuri mai puțin călcate de noi. Adică mergem spre niște bălți, în speranța de a vedea ceva păsări, s-a metamorfozat în Mergem tot înainte să vedem unde ajungem.

Și prin peisajul din ce în ce mai dezolant al văii Prutului, kilometru cu kilometru de asfalt mai mult decât acceptabil pentru România, am ajuns în județu-mi de baștină, Botșăni! Aici de fapt fericirea (probabil electorală) s-a fâsâit și realitatea drumurilor naționale uitate de „lumea bună” a devenit un avertizor de a nu-ndrăzni cumva o alergătură pe ceva drumuri județene. Cum spre o eluzivă Stațiune de cercetare a UAIC era neasfaltat am luat-o spre Botșăni, capitală județeană!

Am luat pulsul unei adevărate bostănării și mi-am pus la propriu mâinile în cap pentru că ne uscăm de-adevăratelea (o completare/confirmare a celor constatate în capătul sudic și cam peste tot pe unde am umblat, exclusiv România, vara asta) și că nu va fi bine deloc! Și oamenii chiar muncesc și chiar depun eforturi, dar dacă nu plouă de sus… nimic nu ne va salva!

Apoi, de nicăieri, a apărut un câmp precum razele soarelui atoatestapânitor și extrem de sever cu noi toți! Doar că acel câmp era probabil un fel de bonsai de floarea-soarelui! Și că seceta va ucide acele plante înainte ca ele să devină recoltă. Trist tablou va fi fiind în câteva săptămâni. Noi măcar ne-am bucurat de imaginea idilică.

Mai încolo copii bucurându-se de ultima seară de vacanță la o minge alergată sănătos prin praful înlocuitor al verdelui vegetal. De fapt comuniunea societății umane era prezentă peste tot (ea este blamată doar de către politrucii aserviți intereselor financiare) inclusiv la pomul lăudat al Conacelor modernizate dar incapabile să-ți livreze o masă la ceas de seară… măcar de apreciat atitudinea cooperantă și informativă.

Este adevărat însă că între Botșăni și Dulcele Târg al Ieșilor drumurile suferă toate, de degradare sau de lungime excesivă (înainte de a se degrada și acelea).

Așa că o iei pe unde crezi că e mai bine și strângi serios din dinți la fiecare nouă denivelare serioasă sau crater nou sau la fiecare colț-urmă de asfalt (mai bun prundul curat!). Și când crezi că toate au trecut dai peste incompetența poolitziei rumâne care poate gira nunți și înmormântări pe la clanuri dar nu poate dirija corect traficul în caz de incident în acesta (caz foarte des de altfel).

Frumos pe la noi dar dezolant de uscat și viitorul NU sună bine. DELOC!

Pe hartă:

Animat:

Kilometru cu Kilometru

Fragmente de timp imortalizate:

Publicat de: EuGeniuZ | 11 septembrie 2020

Umbre și lumini

Se făcea că eram junior, proaspăt venit de la margine de rezervație de Taxus baccata și din târgușorul Botșănilor către (i)lumina(n)ta metropolă a Iașilor pentru a desăvârși în mod maxim educația la care trudiseră părinții, învățătoarea, toți profesorii și, mai cu voie sau mai fără de voie, chiar și eu. Se făcea că după prima săptămână de cursuri și laboratoare universitare eram mai bulversat decât după prima săptămână de școală pe motiv de complexitate, severitate și dificultate percepută.

– de notat că nu am amintit nimic de grădi(niță) pentru că Mama era însăși grădinița și de chinuit cu mine avusese astfel în dublă calitate –

A venit însă o primă excursie în natură, a venit astfel umanizarea Zeilor de la catedra universitară și astfel, câte un pic, normalitatea vieții de student a început a se instala. Cu obișnuitele salturi peste cursurile care (și atunci și mereu și în cazul tuturor studenților) nu erau pe plac.

Dar, pentru acel prim an, din prima generație de biochimiști ieșeni și mai cu seamă pentru mine, un curs devenise magnet și s-a dovedit reper (chiar și astăzi deși nu îl pot urma, date fiind timpurile și felul meu de a fi). Atât cursul (de două ori pe săptămână! adică materie de an pusă într-un singur semestru) în sine – și recunosc deschis că multe din lucrurile prezentate atunci cu migală și cu talent riguros academic îmi sunt și astăzi clare și vii – cât mai ales modul magistral academic de prezentare m-au captivat și fascinat. Meritul revenea fără tăgadă tocmai Profesorului de la pupitru, domnului Academician Constantin Toma.

Doar că după cum se știe, de două ori pe an, după sărbăUtorile de iarnă și cam pe când teii transformă Copoul în magie, studenții au de suferit supliciul sesiunilor.

Așa pății și eu și, fără falsă modestie, prima încercare a unui examen a fost un fiasco strălucitor.

Al doilea meci era tocmai la acea materie special aranjată și țintită pentru biochimie de către domnul Profesor. Și poveștile și legendele universitare păreau a contura drept un mare și serios hop acel examen. Materia adunată nu dădea loc de întors și s-a făcut efortul necesar spre a o parcurge cât mai temeinic cu putință, așa cum prinsesem metodă prin strădaniile celorlalți dascăli care se nevoiseră cu mine înainte de cea facultate. Să nu omitem și faptul că era, este și va fi imposibil să înveți totul perfect!!!!

La examen, început fix la 8, examen de modă veche/strictă, am fost în zonă toată ziua și a durat…. zi de vară (de fapt plină iarnă) până-n seară, pentru 16 studenți. Când am intrat și eu, ultimul (am zis că nu mă mai înghesui ca la primul) lucrurile se desfășurau absolut normal, cu rigurozitatea legendară a domnului Profesor.

Mi-am luat biletul și mulțumit de cele primite în el am trecut la minutele de pregătire și, la invitația superpoliticoasă a domnului Profesor am prezentat, în ordine, cele solicitate în biletul de examen. Probabil că am făcut impresie bună și asta a dus la o întrebare bonus, la care – culmea – știam răspunsul dar mi se părea că mi-au fost încălcate drepturile și am protestat scurt: Nu e în biletul meu de examen! O minimă și foarte scurtă schimbare de mimică la domnul Profesor m-a avertizat că am călcat pe bec dar deja nu se putea întoarce nimic așa că…..

cu tact pedagogic și cu voce neschimbată domnul Profesor mi-a explicat că poate să mă întrebe orice legat de materia în cauză la care eu, fără a lăsa omul se termine bine ideea am spus scurt: Aaaa! Nu am știut asta! și răspunsul dat pe nerăsuflate ceea ce cred că l-a uimit și mai mult. Anii trecuți și peste mine în calitate de cadru didactic îmi spun că o atare atitudine este Mind Blowing! (îți face mintea pe bigudiuri) mai cu seamă că trasul de timp este pentru situații când nu știi răspunsul. Cu inima cât un purice mic și nesăritor am așteptat verdictul care a venit (nota 10 are însemnătatea sa) însoțit de o povață mai mult părintească decât pedagogică: Domnule Ungureanu, nu faceți la fel și la alte discipline, că nu se știe cum se poate termina! Sunt aproape 29 de ani de atunci și episodul mi-este mai limpede ca niciodată. Și, în condițiile de izolare impusă aproape cu forța (armelor) de butonatorii zilelor noastre, realizez chiar mai mult cât de importantă rămâne relația umană Profesor – Student și interacțiunea directă dintre aceștia.

Trebuie amintit aici și de legendara practică de vară a anului I de facultate cu explicațiile despre natura căreia aparținem, absolut fabuloase și mai complete decât am fi vrut noi, studenții.

Probabil că, în subconștient, parte din pasiunea de a călători și a observa cu atenție natura din care ne tragem sunt și ele rezultate ale strădaniilor domnului Profesor concretizate și în acea legendară excursie care a încheiat anul I. Iar dacă am amintit de excursia în cauză să punem parcurgerea drumului scenic numit popular Axial și în scripte DJ155F între Durău și Izvoru Muntelui. Drum care, ca toate cele din RRomânia, s-a degradat până la a fi închis, pentru că era mai mult un risc decât o binefacere. Tot drum pe care mulți politruci s-au angajat solemn să îl redea turistului. Și tot drum pe care mai ieri am reușit să îl parcurg din nou (la volan de astă dată) și să mă bucur de fiecare metru de asfalt ca la carte. Și să mă bucur de acel unic (astăzi) rămas punct de belvedere către frumusețile României natural-antropizate.

Acum, la final de drum pământean pentru al nostru Profesor, să mulțumim Cerului pentru că am avut oportunitatea de a ne bucura de experiența sa, de cunoștințele sale și de tactul său pedagogic.

Drum lin către stele! Vă vom păstra în amintiri mereu!

Publicat de: EuGeniuZ | 6 septembrie 2020

Amar

Însă bine așa. În principiu amărăciunea-i multiplu cauzată: organizarea execrabilă a Raliului Iașului și faptul că nici măcar pentru închidere nu au fost închegați, deși eu cred c-ar fi fost destul de ușor. Dar mai cu seamă amar pentru că întoarcerea la ale noastre de zi cu zi se face pe același drumuri de pământ pompos marcate ca județene. Și nu cred că-i vreunul din cei de la butoanele respective mai breaz ca altul! Și nici decât cei ce-și doresc ciolanul-premiu! Și tot amară este senzația lăsată de abandonarea probei… nici vorbă să mai poți ajunge la următoarea, din mitica locație Mădâr_Jack! și tot amar gustul coasei trecute pe la urechile galonaților Tempestini + Itu.

Am preferat în loc de altă alergătură spre ultima probă specială, pe drumuri incerte și în condiții organizatorice demne de butonatorii zilelor noastre să scriu cele așternute pe blog din plin loc al nimănui… las așa dar recunosc că greșesc: locul este pitoresc și merită revizitat pentru bucuria liniștii și ambianță. Apoi în loc de goană spre locurile acelui ACASĂ originar, mi-am zis să plec un pic capul și să încerc liniștea unui loc cunoscut și extrem de apropiat, Mănăstirea Hadâmbu. Și am realizat că-i toamnă!

Pentru a avea tacâm complet al acestui talmeș-balmeș de raliu am încercat și finalul său. Noroc că nu a fost nevoie de căutat chiar precum acul în carul cu fân. Dar tot haotic.

A trecut.

Câteva cadre amestecate pentru că amestecate sunt toate.

Sănătate și bucurii!

Publicat de: EuGeniuZ | 5 septembrie 2020

Prea la cald

Experiența de ieri mi-a dat destul curaj să încerc o alta astăzi. Zis și făcut! Lenevit în pat până am considerat eu că e cazul să caut ceva informații unde ar fi cazul să merg. E greu însă să găsești informații într-o organizare dezastruoasă. Atât de aiurea încât… mai bine nu mai amintim de ea.

DEȘI

Aceeași organizare dezastruoasă putea genera și altele pe lângă ceea ce a generat: haos cu potențial de tragism.

Printre alte dealuri moldave, pe drumuri bune sau doar Județene! (nu mă pot gândi cum e în caz de ploaie/ninsoare și urgențe!) ajungi la ceea ce organizatorii îți spun că este punctul perfect pentru vizualizat proba Cioca-Boca. Mai rar așa perfecțiune! În mijlocul unui segment ce era destinat alergăturii mașinilor de concurs. Noroc de priveliște care te îndrumă, la instinct, unde să mergi și să te oprești.

Pui aici prieteni vechi sau noi și găsești chiar un loc superpotrivit pentru luat pulsul, la cald, probei.

Obișnuitele încălziri și prima mașină venind FlatOut (ceva de genul la limita de sus, pentru că și segmentul permitea asta) ….. doar că în loc de flatout through the bends (la podea prin curbe) s-a petrecut minunea de nedorit.

Tumbe prin aer și apoi țipetele celor din belșug prezenți! Nici nu conta că vine și al doilea concurent, tot la podea! Și puțin a fost să nu pățească identic…. mâna Divinității a pus mașina înapoi pe traiectorie!

Oamenii aceia, din mașina făcută zob și cu flăcări pe ea au reușit totuși să iasă nevătămați (la prima vedere). Incendiul a fost potolit înainte de a prinde puteri și circul a început printre competitori ce nu știau ce se petrece în fața lor. DEH, cică reguli și … zic eu, organizare! Halal

Mai o salvare pe contrasensul concursului, mai o alta târziu venită cu o mașină de pompieri…. bine că nu a fost nevoie.

Proba anulată spre disperarea celor veniți de departe, cu varii interese. Ce va mai fiind la power-stage-ul de la Mădâr_Jack nu cred ca mai contează. DELOC!

Câteva cadre care, sper eu, ilustrează părțile potențial bune și întâmplarea zilei: și cei mai buni greșesc, sunt oameni!