Împovărate de atâta istorie o iau încet, încet, pe calea propriei lor istorii.
Din goana mașinii abia dacă mai ai timp să remarci că o casă stă să cadă sau că în alt loc a mai dispărut cineva. La pas lucrurile iau, brutal, o altă încărcătură. Și remarci transformări care sunt cumva rezonante cu oamenii și vremurile ce le traversăm cu toții.
Oamenii satelor sunt și ei discreția întruchipată. Singurele remarci ce le mai faci, din goana roților sau la pas, sunt cele legate de trecerea spre eternitate a câte unui semen de al nostru. Dar si așa discreția este la mare preț. Oamenii se adună doar cât și cum le este, cât de cât, permis. Mulțimea stă împietrită dincolo de garduri și gândurile încep a umbla… câți ani avea… dacă sau nu a fost victima molimei și, cel mai important, (s-)a chinuit?
Drumul este (prea) scurt. Acest drum. E doar ultimul fragment al unui drum care a fost lung, greu și, poate!, împlinit.
A fost cu soare și cer senin.
A fost.
Drum lin printre stele către dreapta Tatălui ceresc.
EuGeniuZ's Blog 