Raiul încă există

deși este atacat, precum peste tot, de lipsa apei deja evidentă chiar și pentru turmele obișnuite să vadă doar ce li se ordonă, vreo SlaNa nouă că și ukr s-a fâsâit după vizita celor patru ce au fost doar trei amintiți, fie-le tuturor acestora patru numele uitate. Trecând la Rai și ale sale variate culori …

Continuă să citești Raiul încă există

Uman vorbind, SEMNIFICATIV!

Ieșirea din cușcă – titlul inițial A fost o dată, ca de fiecare dată, un octombrie – în particular acela al lui 2019 – An al lui Dumnezeu și el. Și am început cu o nouă generație de boboci un curs, un an universitar, o nouă experiență. Cu fețele acelea speriate de noutatea acelei independențe …

Continuă să citești Uman vorbind, SEMNIFICATIV!

Copilării

Întâmplările sau lucrurile puse în cârca copiilor sunt, de obicei, categorisite ca fiind copilării deși nici adulții cei cu pretenții de responsabilitate nu-s scutiți de a comite tocmai copilării. Astăzi fiind ziua noastră, a tuturor copiilor, mai mari sau mai mici, vreau eu să cred că ni s-ar permite tocmai să ne afundăm în copilăriile …

Continuă să citești Copilării