Recuperarea biților

În lumea noastră, digitalizată pEnErEristic în schimbul tuturor „câștigurilor” aduse de bruma de libertate postDecembristă, amintirilor le sunt hărăzite locații de stocare care fac uz (încă!) de bites și bytes în forme fizice chiar diverse și toate gestionate prin algoritmi sofisticați mestecați de interfețe cipate capabile să ne arate în final ceva text, eventual ceva sunete înregistrate și ceva imagistică… statică aceea sau dinamică, la un dorit 8K-HDR/60fps (astăzi).

Dacă oricum generația mea a prins și stocarea amintirilor să spunem clasică, pe hârtie prin scris apoi pe hârtia fotografică pentru imagistică și pe banda magnetică dar în format analog, generațiilor de dinainte le era accesibilă doar propria lor memorie pentru că prea puțini erau cei care lăsau înregistrări scrise.

Revenind la metodele sofisticate (în spatele interfețelor prietenoase) de păstrare a amintirilor, de bază va fi fiind tot capacitatea noastră de fi capabili ca și peste ani, la buza finalului, să fim în stare a manevra și a exploata aceste amintiri.

DAR TOATE ACESTEA DACĂ AMINTIRILE…

ele însele supraviețuiesc în acest format actual dar extrem de fragil. Fragilitatea hard-diskurilor este un fapt bine cunoscut dar îngrijorătoare este fragilitatea mediilor de stocare fără elemente în mișcare și despre care chiar cei ce le-au produs spun fără echivoc că sunt gândite să nu poți recupera nimic. Nimic! sau poate chiar totul dacă dai sume exorbitante de bani unor entități care au cum interveni la nivele inaccesibile muritorilor de rând, ca mine.

Și gata cu introducerea de curs de informatică a stocării de date (pe termen lung) și să revenim la ziua de sâmbătă și acea aventură de 18 ore.

Am plecat spre Dobrogea cu gândul de a reconstrui cele pierdute acum (aproape) un an din motive de prea multă încredere că eu nu pot face ceva greșit în materie de dispozitive informatice (fie ele calculatoare definite ca atare sau calculatoare disimulate în forma de televizoare cu inteligență peste medie). Asta a fost una și a doua a fost să depășesc tracul de acum un an în materie de … EU nu urc dealur…. MUNȚII aceștia!!!! asta și pentru că de mult, tare de mult, în copilăria mea mi-am imaginat un zbor spre Dobrogea peste ceea ce deveniseră metaforic spinări de dinozauri adormiți: Munții Măcinului.

Și chiar dacă astăzi un atare zbor ar fi fost fezabil 100%, am lăsat drona (sau dronele) să se odihnească. Cred că e o altă frică obsesivă căpătată tocmai pentru că toate aceste dispozitive „pentru acasă” sunt ceea ce par și vor a fi DAR tot atât de mult NU sunt.

Așadar în bunul nostru stil am plecat la miez de noapte spre destinația zilelor de week-end așa cum era proiectată excursia. Pe drum, micul luptător albastru a fost la cea mai mare înălțime în ciuda tuturor vicisitudinilor de tip lipsă mai multă putere și ceață de să-ți bagi degetele în ochi! Dimineața ne-a prins la trecerea fluviului… noul pod fiind, măcar pe sensul de Dobrogea, încă absolut în ordine | de notat că returul a adus și podul cel nou deja reparat și din nou în reparații… o fi având a face ceva cu traficul ? cu cele ce se transportă și cât per vehicul ? slaBa!!!!

Am ratat, oarecum prostește cadrele magnifice ce ar fi ieșit de pe pod cu munții așteptându-ne să îi descoperim. Și i-am luat la descoperit sufletește înainte de toate cu un popas la un loc minunat alcătuit de mâna umană. Am savurat și zugrăveala dar și viul plantelor atent îngrijite. Și am remarcat cum fac unii aventură… în fugă! nu că nici nu-mi place dar nu aș putea… nici măcar la volan deși asta chiar fac atunci când situațiile o impun!

Apoi am tot ales până am cules. Din fericire s-a dovedit că am ales bine și asta pentru că panourile cu informațiile lor bine structurate dar cumva criptice coroborate cu lentoarea mea în alegerea „perfectă” a echipamentelor de cărat s-au aliniat cu sosirea la locurile de trecere a oamenilor de la Parcul Național care s-au dovedit atât bine informați și dornici să împărtășească cu cei ascultători cât și hâtri exact cum îmi pot eu dori.

Una peste alta am pornit pe un traseu – altul decât cel pe care l-aș fi urmat dacă acceptam indicațiile unei hărți în regim deschis – pentru care calitățile micului luptător albastru au fost esențiale în a ne duce fără bătăi de cap la punctul de start al drumului „la picior”. Pe care drum a fost uneori mai aglomerat decât la Dopu Iloaiei cu mașinile mareei de week-end.

Dar fiecare are ritmul și dedicația sa ori aici noi am fost lenți și iscoditori poate și pentru că am găsit o Dobroge diferită substanțial de ceea ce știam de atâta amar de vreme la vreme de iulie-august. O pădure interesantă pe o pantă deloc lină și un traseu care oricum era dat ca fiind lung. Și, la o adică, după o bucată interesantă botanic devenise anost prin marea sa de cucută înflorită. Punem aici și deciziile luate la drumul prin pădure care deja simbolizau altceva și arătau că ziua de umblat la picior trebuie să lase rezerve energetice și mentale pentru a se încheia, surprinzător??, tot la Iași.

Măcar am atins toate obiectivele botanice puse în listă, chiar și bonus am primit. A lipsit o maree roșie de petale larg deschise spre soare dar biții pierduți ai aceleia de acum un an nici nu se vor mai întoarce vreodată. Au fost de fapt substituiți cu alții care să fie ei înșiși amintiri de sine stătătoare.

Poate că dacă Iașiul nu ar fi atât de la margine de lumi măcar pentru unele aventuri ne-ar fi mai ușor în a le pune în operă. Dar există și avantaje cum ar fi acela surprinzător că ori Iași – Borșa, ori Iași – Măcin cam tot aia, dar fără pasuri montane și cu suficiente posibilități de a evita traficul nebun în cazul Măcin comparativ cu DN28+DN2+DN17 și destinația Borșa.

Rămâne visul covorului roșu de la Enisala – locația originală a biților pierduți acum aproape un an – dar sperăm și în alți ani și alte oportunități de a avea motive s-o luăm la roată!

Pentru că am obținut cu generozitate multe capturi, las aici o porție serioasă. Spre delectare și amuzament. Unde mai pui că returul de Iași a favorizat o altă aventură urbană, cu propriile ei capturi duminicale, unele chiar surprinzătoare.