adunați peste cei deja 20. Tocmai ce au trecut și m-au teleportat undeva în domeniul H(istorische) precum la automobile. Să spunem că în lumea cea neiertătoare a oamenilor această potențială clasificare echivalează cu dinozăureala… deși e evident că aceia chiar consumau micile mamifere pe post de snack matinal. Și noi, dinozaurii epocii tik-tokerilor, procedăm la fel – poate chiar mai rafinaNt!! când apare momentul de tip: Think Life is Hard? Wait for TBGL! (® Seby)
Cu atât mai mult cu cât în cei 10 scurși și evocați aici (anteriorii acestora, aceia primi 20, sunt disecați în acea postare) s-au petrecut destule în materie de evoluție tehnico-științifică dar și destule în materie de involuție umană, mai cu seamă, numai bună de pus în manualele de istorie (doar că până la scrierea acelora, trebuie să se concretizeze un învingător ca să aibă dreptul de a scrie istoria – s_LaBa!).
Văzurăm pLandemia (it is still an ongoing pandemic!) și progresul de genunchiul broaștei concretizat în testarea globală, de masă și moka a unei tehnologii ce va servi cândva (sper! și) progresului umanității dar conex văzurăm și puterea rețelelor sociale și mai cu seamă a idioților utili care ARATĂ! ceea ce li se spune să arate și ceea ce este permis a fi arătat prin intermediul acelor monștri invizibili dar extrem de efectivi.
Evocarea mea însă e legată de contactul nemijlocit cu tehnica de calcul și mai noua abordare a Tehnologiilor informatice devenite cu totul o lume digitală și cuvântul său de ordine: digitalizare. Ce-i drept digitalizare înseamnă și jucatul de Solitaire (ca epitom al computerului în mediul birocratic neaoș românesc). Dar înseamnă și să iți iei mașină care să nu-ți aparțină cu adevărat cât timp funcții ale acesteia pot fi controlate via software și rețele de date (deținute de terțe părți) după bunul plac al unuia sau altuia. Este și acesta un sâmbure al ceea ce va veni și care se ițește prin fereastra mereu întredeschisă a viitorului imediat. Satul global devine pe zi ce trece o închisoare globală ce face ca filme SciFi de numaidecât 30-40 de ani să poată fi considerate documentare științifice cu potențial de a fi interzise în verva cancel-culture, bine cultivată de vătafii aceluiași sat global.
Până și pasiunile de tip călătorii suferă mutația prin constrângere către același univers închis, virtual, lipsit de emoțiile specifice și necesare ființei umane.
Singurele lumini au mai rămas spiritele libere tocmai ale generațiilor tinere (astăzi!!!) care au suficientă efervescență și exuberanță cât să ne ofere măcar speranță că se poate și interacțiune umană directă, exact din aceea cu care suntem noi, dinozaurii, obișnuiți!
În materie de tehnologii dacă mă gândesc bine progresul a fost mult mai lent, privit personal strict, în acești 10 ani de la precedenta evocare decât fusese în cei 20 disecați acolo. Fotografia tot digitală este, și asta de aproape 20 de ani, motorizarea este mai sigură așa, clasic poluantă (HA! HA! HA! = râs isteric privind la aceiași ARĂTĂTORI cum că electricele-s curate și nepoluante) dar fără sentimentul perpetuu al Range Anxiety! și doar rețelele de date sunt … bun comun și omniprezent (MINUS când chiar ai nevoie și, cu nebuniile din energie, oricând pot să și dispară). Nota de plus serios este dată de jucăria cea sofisticată care arată, încă o dată, că bărbații rămân în esență niște copii la care doar valoarea jucăriilor se modifică în sens amețitor crescător! Cât despre calculatoare, în sensul de Personal Computer, destule numeric, suficiente ca performanță și devenite niște unelte agasante și mult mai indispensabile ca să-ți mai poți imagina că vei mai avea și posibilitatea să te debarasezi de ele, măcar din când în când. Ce s-a schimbat însă radical și tinde să devină greu de gestionat? Spațiul necesar capturilor!!!!
Și de aceea am cântărit mult în a ilustra cumva aceste gânduri de bilanț aniversar 30 și am decis că un set de capturi ale timpului scurs astăzi, realizate prin cea Grădină a Dulcelui Târg folosind o combinație de modernitate digitală și sisteme optice din timpurile draconice ce par a reveni, sunt numai bune câtă vreme acele capturi sunt și ușurel pigulite printre biții lor cu linii de cod deștept ticluite spre a-ți permite o coafare (aproape) totală a realității clipei imortalizate. Să ne bucurăm ochii. Zic și EU!
EuGeniuZ's Blog 