Roșu cel Iute

O sintagmă ce poate defini un Împărat de tărâm al basmului ce se dovedește însă mai prozaică cu mult decât ar fi altele atunci când o pui pe străzile de zi cu zi ale noastre. Prea de mult timp nu mai gustasem cu adevărat putințele lui Roșu cel Iute și ale „colegului” degrabă săritor și mereu necunoscut. A fost să fie ieri/astăzi/(de ce nu?!) mâine o reamintire a acelora ce erau rutina unor trecute vremi de granițe și călătorii fără de limite.

Sunt însă Oamenii cei ce fac deliciul si supliciul vieților sociale și interacțiunea cu ei și prin ei este aceea care ne definește și ne dă valoare de Oameni. Și, apoi, sunt oameni și OAMENI. Pe primii îi vom lăsa în praful istoriilor noastre, fără a le nega valoarea, dar îi vom lăsa acolo unde s-au autoexilat. Pe cei din categoria cu litere mari, subliniabile, ne vom dori să îi avem alături și virtual și, dacă ne va fi îngăduit, și fizic, chiar dacă pe unii nici măcar nu i-am cunoscut în persoană. Se cuvine să punem aici, într-o submulțime aparte, pe cei ce ne-au făcut (pe fiecare în parte) posibili: Mama și Tata. Apoi pe cei care s-au străduit să ne contureze o traiectorie corectă de viață, Dascălii noștri. Mai apoi pe cei ai noștri, de zi cu zi, parteneri de drum sinuos prin meandrele concretului vieții. Și tot pe aici intră aceia care ne dau imboldul de a ne urma pasiunile, nu o dată vecine cu nebuniile. OAMENI cu toții.

Granițele de odinioară s-au adunat în cele ale județelor noastre și drumurile nelimitate se vor fi limitat la doar ceea ce mai poate suporta punguța cu numai 1 ban, că celălalt merge să slăvească gloria unora care ar merita doar un zid: á la Târgoviște.

Ce-i bun este că OAMENII fac să fie constrângerile impuse și aplaudate de oamenii categoriei prăfuibile istoric mult mai simplu de suportat și cum unde-s doi puterea crește așa a crescut și astăzi spre nedumerirea altor megieși ai categoriei OAMENI. Doi la drum fac mult mai mult decât Unu + Unu. Fac o Echipă cu valențe ce depășesc cam tot ce e pus în cale, distanțe, vreme potrivnică și vremuri anapoda. Când și drumul duce spre certitudini îndelung dorite devine clar că alți OAMENI au furnizat informații valoroase și certe. Dacă mai și împarți cu alți semeni-OAMENI cele știut-văzute… deja menirea, inclusiv de cadru didactic, s-a împlinit.

Am fost așadar la sigur spre a mă bucura de spectacolul tablelor de șah botanic aflat la un început poate prea devreme dar în natură chiar se aplică „nu lăsa pe mâine ceea ce se poate face astăzi!” Cum apa este deja viitoarea limită a tuturor celor vii nu pot acuza pe nimeni de nimic. Pot doar să remarc cum mecanismele ajustează totul spre a stoarce maximum posibil întru perpetuare.

Și chiar dacă ar fi fost precum după dediței și tot eram satisfăcut că am făcut o nouă incursiune în lumea vie, cât mai puțin perturbată de interesele meschin-sociale ale turmei umane.

Dar a fost cu succes (garantat de OMUL cu lalelele) și asta face cât MasterCard și restul companiilor financiare la un loc. Dacă vom reuși a repeta în acest sezon este probabil una din acele aroganțe ale nesătulului uman ce zace (ȘI) în mine.

Vremea a fost aidoma vremurilor și s-a comportat precum ceva împărat (semi)gol de basm. Cam tot de pe unde a ieșit și sintagma Roșu cel Iute. Nici cu soare dar nici prea noros însă nici măcar cu ploaie (preferabil din ceea mocănească și de viu dorită). Plăcut și completat de triluri care mai de care.

Câteva clipe ce ne vor încânta sufletele mult de aici înainte. Câteva clipe înșirate pe acel ghem ce se tot lasă deșirat în urma noastră. Și multe imortalizate pentru un mâine sperat a mai fi. Că unele vor crea senzații și celor ce aruncă un ochi pe aici va fi fiind o bucurie pentru mine.

Până la noi aventuri prin lumea ȘI a Oamenilor să auzim numai de bine!