Când e vorba de a visa se pare că zodia mea este una predestinată. Dar dacă visele reușesc să devină și realitate este una din dilemele spinoase cu care trebuie să trăiesc. Nu este cazul să mă plâng și probabil că nici nu o voi face pentru că unele dintre vise chiar au devenit realități. Așijderea alte vise au rămas doar la capitolul plăsmuiri mentale.
Îmi amintesc destul de bine că visul de a zbura era să se termine prea repede și prea brutal în exact zona viselor de iarnă cu efemeride construite cu migală de mama natură. La un an după acel eveniment, conjunctura a făcut posibilă o nouă visare transformată, prietenește, în realitatea pașilor prin zăpada neatinsă și a frumuseților percepute personal, la ele în casă. Casa pădurii, aceea pe care omul o asaltează brutal zi de zi, rămâne un templu pentru mine și sunt fericit de fiecare dată când reușesc să-i calc pragul.
Pentru că vorbeam de vise, de realități și de jocul sorții între cele două pot mărturisi că astăzi a fost o zi norocoasă și mulțumesc pentru oportunități: fie că a fost vorba de drumul de ieri prin zăpadă și vânt dar excepțional ca percepție, fie că a fost vorba de revederea părinților și bucuria din ochii noștri, fie că a fost vorba de peisajul hibernal de ieri dar și de astăzi, fie că a fost vorba de excursia care a completat în mod fericit o zi de iarnă autentică. Și gândindu-mă la sfaturile-avertisment primite de la prietenul cu vremea chiar pot spune că visul s-a împlinit în toate fațetele sale. Și ziua încă nu este gata.
Un telefon primit astăzi a fost acel declic care a dus, precum într-o soluție saturată, la cristalizarea și materializarea unei ieșiri ce va rămâne așa cum a fost ea: MEMORABILĂ. Acel telefon a dus la trecerea din vis în planificarea imediată. Și s-a plecat la drum. Abia al 2-lea telefon a fost cu adevărat incitant. Deși ne-am întors din drum am făcut-o pentru o cauză și mai și.
Am primit acces motorizat și ghid de nădejde de așa fel încât explorarea rezervației de tisă și a efemeridului său de iarnă să fie nu doar posibilă ci și dintr-o abordare altfel mult mai greu accesibilă.
Mulțumim prietenului nostru de nădejde care a făcut posibilă această abordare și a condus-o cu curaju-i specific.
Am avut astfel parte de iarnă întru totul ca odinioară. Steluțe mii scânteind pe zăpada imaculată. Pădure liniștită și primitoare de am mers cu grijă spre a nu deranja, spre deloc, stratul alb și toate formele și umbrele ce jucau după cum cântă Soarele. Apoi am găsit ceea ce căutam: o cascadă mică dar inimoasă în luptă cu frigul ce o vrea înghețată precum o captură de timp și viziune dintr-un aparat fotografic. Acest spectacol bine protejat în locul său ascuns are nevoie de câteva condiții care, din fericire, par a se îndeplini. Mulțumim naturii că ne-a îngăduit momentele de totală încântare și sperăm că nu am deranjat nimic. Ba chiar îmi doresc ca noi zăpezi să acopere inclusiv urmele lăsate prin stratul alb.
Revenirea către lumea noastră cotidiană, așa cum este ea percepută, a fost însoțită de o vizită pentru suflet (nu că restul excursiei ar fi fost pentru altceva decât tot pentru suflet) la un schit ceva mai retras pentru că celelalte ale zonei deja au căpătat panglică de asfalt.
Vânătoarea de astăzi a fost cu succes și de aceea împărtășim trofeele cu toți cei dornici să le vadă:
EuGeniuZ's Blog 
…pe urmele „cebului”! O „recoltă”bogată!
ApreciazăApreciat de 1 persoană