Primenire

În pline sărbători pascale trebuie să remarcăm că Cel De SUS nu ne-a uitat și nici omis cu totul. Ne-a oferit jertfa supremă, pe Fiul Său, apoi ne-a oferit ceea ce jinduiam cu toții: apă. Că a fost aceasta sub formă de zăpadă sau că vine sub forma ploii efectul este același: de a ne primeni și a ne face, poate, mai aplecați către cei apropiați decât am fi fost tentați dacă era vreme de călătorii.

Așadar am stat și am meditat mai degrabă decât am alergat de ici colea. Ne-am bucurat de compania celor apropiați și am încercat să nu sărim limitele în ceea ce privește excesele de tip gurmand.

Evident, condițiile nu au permis nici zboruri de anvergură și nici fotografii cu adevărat spectaculoase deși acel curcubeu va stărui mult timp în memoria mea. Dar din ceea ce am reușit a vedea și captura realizez, a câta oară? cât de importantă este perioada aceasta a anului și cât de bine s-a potrivit pe ea apa care încă reușește să picure.

Și este această apă și primenire și sursă de viață pentru toate cele ale pământului.

Să mulțumim pentru ea și să ne bucurăm de liniștea pe care ne-a oferit-o. Din puținul capturilor unghiuri inedite se găsesc mereu, mai cu seamă la vremea cireșilor în floare și doar unul este cunoscut drept Cireșul lui Doru!