Pudic, învelit în alb

Sărbătoarea Nașterii Domnului transformată laic și prozaic în aventura Crăciunului sau, după noile precepte neo-marxiste, acea perioadă stresantă dintre 10 decembrie si 10 ianuarie a tot fost cu dorințele puse mereu în cui în privința zăpezilor. La noi în bătătură că pe ici, pe colea, tot mai scăpărau fulgi din cer. Anul acesta ni s-a îndeplinit dorința, după unii cam prea cu vârf și îndesat. Aceia vor fi fiind drumarii, luați parțial ca din oală pentru că: nu-i așa? oricând ninge e ceva ieșit din comun și surpriza e atât de mare încât rămâi fără de glas și fără replică pe căile de comunicație. Doar parțial pe unde am umblat eu se poate spune că e și așa… fără replică.

Oricum, pentru mine cel puțin, un drum mai pe naturalețea zăpezii poate fi mai intrigant și mai de folos pentru că voi merge mai încet și voi reuși să și văd câte ceva. Și peisaj este de povești, din acelea cu Crăiese Albe și Kotoroanțe afurisite. Și cu Feți Logofeți călare pe 4×4, fie acela doar un Cal Alb!

Nu am ratat nici magia urbană a zăpezii prin cel Dulce Târg al Ieșilor și a fost mai frumos decât mi-am imaginat eu că va fi DAR am pus stop celei de-a doua aventuri urbane pentru că oameni fiind și cei ai preamăriei au și ei voie la ceva poveștiri la gura paharului și nu la volanul sculelor de curățat – măcar – drumurile principale ale urbei.

Pentru că Iași înseamnă și Codrii de pe dealurile învecinate, atât cât au mai scăpat deocamdată de toporașii neosteniți, o escapadă spre Dobrovăț a fost numai bună. Și mi-a ieșit ca la carte! (laudă-mă gură!)

M-am bucurat precum în copilăria de pe coclaurile Tudorei natale de întâlnirea de acasă cu zăpada. Și m-am străduit să îmi depășesc limitele zborului spre a trăi cât mai intens această neobișnuită (pentru timpurile noastre) sosire a mantiei albe care să îmbrace toate cele dezgolite-nud ale vegetației de cursă lungă. Magia continuă afară, cu intensitate, așa cum stă bine acestui anotimp serios zdruncinat pe meleagurile noastre temperate. Ce am capturat las pe aici să îmi servească chiar mie de reper, cândva!