În bunul stil al primei aventuri pe distanțe mari a concediului verii 20_23 amintirile adunate pe parcursul a câteva zile de trecut la roată România cu țintele clare: Ghețarul de la Scărișoara și evitarea drumurilor principale va fi subiectul unei comÈdii serioase în mai multe acte.
Așadar am plecat la drum… după o decizie de a pleca luată cam pe genunchÈ. Mai mult decât un singur genunchÈ implicat că nu eram hotărât pe unde și cum să merg să fie cât mai plină de inedit deplasarea și cât mai WILD (*sălbatic) traseul.
Pentru prima zi s-a încropit un traseu cu tot soiul de puncte ce erau de mult marcate pe harta României (versiunea mea personalizată) și destui kilometri de parcurs printr-o RomâniÈ prin care e din ce în ce mai dificil de mers fie și în miez de noapte.
Socotelile de-acasă s-au dorit unele cu perspective și, mai cu seamă, cu dorințe fabuloase despre care se știe că se potrivesc mai mult de-o grămadă în realitățile din teren.
DAR am plecat entuziaști și posibil ușor temători (nemărturisit oricum) dată fiind mașina aleasă să ne suporte bagajele nenumărate (în exces total, ca de obicei) și pe noi și ale noastre hachițe la drumuri lungi.
Și drumul s-a derulat frumos, așa cum aveam să tot repetăm peste tot pe al nostru traseu, cu panglică impecabilă de asfalt care dispare brusc precum cursurile de apă ale zonelor carstice vizate de noi. Și tot ca pe acolo lasă loc unor foste văi, accidentate și care sunt greu de numit drumuri (încă de rang secund, județean să spunem în primă instanță) în cazul căilor de comunicație umane.
Cum, necum, s-au adunat în această primă zi binișor peste patru sute de kilometri în covârșitoarea lor majoritate necălcați vreodată de mine. Asta a fost și dorința și această parte din dorințe mi-am îndeplinit-o cu brio. Cum călătoriile au și componenta lor de spirit am început a vedea din punctele traseului prin vizita la schitul Petru Vodă că era tot mai solicitat apoi am coborât în albia Bistriței pentru un unghi inedit asupra viaductului, stâncii singuratice și a muntelui sfânt.
Ineditul drumurilor a fost inaugurat de DJ127 ce leagă Tulgheșul de Ditrău și care a fost primul drum unde asfaltul dispare brusc dar traficul rămâne mai mult decât intens, chiar trafic greu, cu toate indicatoarele de interdicție. Măcar pitoresc și lat cât cuprinde. Ce-i drept și reapare asfaltul tot așa, brusc.
Ditrău oferă spre vizitare o catedrală gigant. Care te îmbie să o vezi și pe interior fie că era sau nu pusă ca punct de vizitare. Căldura insuportabilă și timpii te fac însă să începi a sări peste punctele planificate sau doar să le marchezi ca-ntr-o excursie cu busul/grupul. Castelul Lăzarea spre exemplu sau o herghelie de cai islandezi sau … multe altele radiate din motive de necesitate a ajungerii decente la cazarea deja rezervată/plătită.
Cascada Vărșag a fost unul dintre punctele lăsate vizitării și deși cu puternică ompresie asupra noastră…. ulterior a fost detronată serios în clasament de alte manifestări tumultoase ale apei. Mai degrabă barajul Zetea și construcția sa de evacuare a supraplinului au fost aduceri aminte ale vremurilor cald-uscate ce le traversăm. Din ce în ce mai și mai!
Mini-Transilvania a fost o replică locală fidelă și impecabil realizată a acelui MiniMundus din Klagenfurtul austriac. A meritat tot efortul de a rezista la cald și la soare.
Porți de lemn care mai de care succedate în scurt sau lung, vizita în Liban și un mic vulcan noroios la Homorod care a fost chiar generos în manifestare apoi Rupea în trecere și intrarea serioasă în zona fortificațiilor biserici. Numai că seara este un sfetnic la fel de bun și pentru îndeletnicirile câmpului… așa că orice drum din rural poate fi el impecabil asfaltat dar … și populat cu vite, cai și bivoli (despre cei pudrați cu fond de ten de mlaștină numai de bine; despre cei din spatele volanelor…. nimic de spus dar mulți s-au dovedit a mai fi) alături de capre și viraje transilvane, toate din plin. Peisajele? Splendide din orice drum, indiferent cât pudrează și ele cu fond de ten de drum lung mașina și pe ocupanții aceleia.
Cazarea de noapte a fost una excepțională, atât pentru aerul condiționat (necesar pe jumătate de astă data, dar prezent-funcțional) cât mai ales pentru primire și tratație. Despre condiții nu se discută că ratingul s-a confirmat din plin ca excelent! Și totul în mijlocul unei mări de flori. Numele de Casa Florilor (Bărcuț-BV / DJ104D) este justificat din plin. E un loc foarte fain pentru a veni la relaxare și deconectare de nebunia lumii căreia îi suntem parte și contributori.
Somnul binevenit a fost o binecuvântare… o fi de la vârsta asta!
Cantitățile de cadre capturate au fost pe măsura ineditului (asta va fi o constantă a acestui tur):
EuGeniuZ's Blog 
…altă ofertă …alt material! Frumoase!
ApreciazăApreciat de 1 persoană