Accelerat

trecu primăvara de zici că-i proaspăt reeducată penereristic să accepte dualitatea interschimbabilă cu vara, cea care le-a cam subjugat pe toate. Pe ele, pe anotimpuri, ducându-le în zona sa de confort mediteraneean cu uscăciune multă și căldură sufocantă. Poate că nu va continua și că lucrurile vor intra pe un tărâm ceva mai vechi-normal, anii 80-90 ai secolului trecut? Dar dacă normalitatea e tocmai asta… noua normalitate uscată, caldă și vânturată nebun de masele de aer în pribegiile lor dintr-un colț într-altul al planetei rotunde?

De unde mă așteptam la o vizită preliminară la sărbătorile Pascale… să vezi, să socotești dacă au ieșit, dacă vor arunca florile lor delicat-pretențioase, m-am trezit brusc din beția viselor cu o imagine trimisă ștrengar de bunul meu prieten de hălăduială cu scop de vânătoare exclusiv fotografică prin capturarea secvențelor de timp.

Și socotelile nu se fac decât acasă iar dacă acelea se potrivesc și în târg atunci chiar poți striga B(r)INGO! Mai să strig asta dar am spus doar BREMSE!!! în fața celor două exemplare care au deschis balul la vreme de secetă totală încă din luna lui Aprilie. Și la vreme de arșiță mai degrabă de iulie-august.

Plâng cu lacrimi uscate toate cele care își doresc împlinirea unui ciclu dat ființelor vii. Dar nu sucombă decât atunci când orice fapt posibil a fost epuizat. Reziliența lor este un motiv și un imbold și pentru noi, cei cu mobilitate, bazată pe carbon sau pe electroni proveniți din … arderea carbonului (ascunsă bine vederii prin cea Africă, Americă de Sud sau Chină).

Pentru fotograful nesătul din mine a fost un festin total deși nesătulul zice că se putea și mai bine. Dar se putea și groaznic de rău. Adică să nu nimerești nimic. Dar pregătirile au fost temeinice de astă dată și execuția ca la carte.

Las și eu aici o serie vizuală. Altele adunate azi intră alături de celelalte capturi în arhive… poate cândva voi avea tihna rememorărilor. Măcar îmi doresc un astfel de liman. Nu ezitați a vă bucura ochii și sufletul cu delicatețea și pretențiozitatea specifice domnițelor și pe care, de bună seamă le are Cypripedium calceolus – Papucul Doamnei – Lady’s-Slipper orchid.

*bremse = frâna tipic nemțească după cum se practica alături de Der Ovi

Lasă un comentariu