Nu!… Zău?

de Tudora! Bujori de Tudora!

E vremea plantelor care-și etalează splendoarea coloristică ce ascunde (uneori sofisticat) prozaicul perpetuării speciei. Diferit față de „spectacolul” lumii umane actuale dusă deja razna (și sunt prea moderat în afirmație).

Pentru că apa este resursa limită a lumii vii și, cel puțin prin părțile noastre, e deja o resursă din ce în ce mai rar disponibilă … exact după cuvintele rostite de butonatorii turmei umane: nimic nu va mai fi la fel! Noua normalitate, complet anormală, trebuie să includă limitarea accesului larg tocmai la această resursă, singura cu adevărat vitală!

Lumea vie (minus omul) profită la maximum de ce are la dispoziție și exploatează acest aspect cu eficiență totală! Așadar ceea ce ieri era o promisiune deja mâine va fi „trecut”. Acest „trecut” este doar o modalitate meschin-umană de a privi lucrurile. De fapt trecutul este tocmai viitorul speciei și ruperea înseamnă de fapt ruperea lanțului spre viitor.

Un drum spre Părinți este exact ceea ce aveam nevoie și a scăpa de chingile laboratorului și ale cursurilor sale (din postura de formator dar și de format) a fost o mare binecuvântare. I am Speed s-a achitat de sarcină. În smoala sclipitoare a nopții am intuit bogăția de culori încă prezente. În curte. În spațiul Familiar.

Ziua de astăzi cu ale sale sarcini a permis totuși și accesul la fereastra de lumină a dimineții aruncată discret dar tăios peste culorile intuite în noapte. Și am prins exact acel moment fabulos dintre promisiune și „trecut”. Și m-am bucurat de el fără rezerve. Nevoia de a rezolva sarcinile autoimpuse a dus la deplasare de Botoșani prin aglomerație și polouri periculoase.

Bogăția știută a culorilor familiar plasate a dus la lenevire în materie de drum, cu toată fascinația lui! Care m-ar fi dus până la Zău de Câmpie după primii bujori. Alăturăm aici și informația din Dobrogea, sosită la cald: și acolo sunt deja înfloriți! (cu set de coordonate cu tot! dar eu îi vreau pe cei ai Dobrogei care tocmai ce au fost răscoliți de un bun și hâtru fost student).

Bujorii!!!!

… ZĂU?

De Tudora, de curte, de pasiune botanică a părinților.

Totul s-a subjugat până acum voinței mele. Capturile ieșite sunt destule. Poate că ar mai fi de mers la capturat diverse însă… cine mai știe.

Uneori un simplu Mulțumesc adresat Divinității este poate un Punct mai bun decât insațietatea de care pot da eu dovadă.

Un PostScriptum este binevenit și e legat de munca de laborator dar nu aceea a fișei postului (pentru asta trag din plin inclusiv acum, sâmbăta) ci este mai degrabă legată de spiritul meu de biolog. Există! Și nu vreau deloc să îl reprim. Ba! Să îl las liber și dezvolt.

Așa că acest Work in Progress din laboratorul de lângă birou este nimic altceva decât fascinația exercitată asupra copilului din mine de către biologie. Biologie aplicată și, dacă nu reușește acum, voi persevera! Totul atașat hoțului de fragmente de timp care stă în mine, mai cu seamă când pun mâna pe cameră.