Toamna culorilor magnifice fu tare zgârcită ăst an. Sezon mai scurt și mai haotic nu am vazut de mult în așa hal. Poate și de aceea greu de stabilit când să evadezi din acel acasă de zi cu zi. Pui aici și variabilitatea vremii și instabilitatea vremurilor și tot așa… plus nevoia de odihnă de ajungi să pară dimineață când ea-i amiază trecută serios. Și peste orice gând, scurgerea culorilor în tristețea secetei atoatecuprinzătoare.
Dar și așa plecarea este momentul izbăvitor pentru că de restul se ocupă dopurile din trafic și șoferii „de duminică” scoși și ei din naftalina ambuteiajelor urbei de fiece zi. Și deciziile bune semnifică să lași panglicile cunoscute și mult prea bătute și să încerci, în arii pe care le consideri știute, alte cărări fie și numai pentru fascinația descoperirii acelor lumi ascunse. Sigur nu poți da greș decât dacă ești în spatele volanului unei mașini cu veleități de asfalt. Altfel, cu una tolerantă, mergi de intersectezi doar cel drum național ajuns acum vai de steaua-i prin contribuția amerlocilor de ukr. Și găsești chiar poduri noi dar ciudate, mai mult în miez de apă decât peste apă, mai cu seamă când apele-și vor fi regăsit ritmul de odinioară, dacă-și vor mai regăsi acea cadență.
Și parcurgând drumurile realizezi că douăzeci și ceva de kilometri sunt douăzeci și ceva de kilometri și nu doar o aruncătură de băț dar fascinația pusă de fiecare metru face ca totul să fie mai mult basm decât corvoadă a succesiunilor asfalt-ceas versus drum de ev-mediu.
Ocolirile voite te duc în locații nebănuite trecerilor succesive și mereu în goana cailor putere aruncați pe asfaltul mereu voit impecabil.
Și astfel, Pas cu Pas (r), ajungi să te iei iar la întrecere cu Drumul Talienilor măcar de astă dată în vizibil progres al lucrărilor. Și-i poți reproșa multe Lepidopterului de Suciava mai puțin faptul că a tot făcut să fie panglici asfaltate pe unde nu mai spera nimeni să fie vreodată. Iar în vârf de Stânișoară vezi distant Rarăul și pui astfel la socoteala zilei a doua panoramă după cea mai cunoscută și mereu vânată din orice unghi, aceea a Ceahlăului cel Sfânt.
Ba accepți că s-a lucrat cu tragere de inimă cât timp spre valea Bistriței deja-i asfalt nou și parapeți cercați deja de victimele furiei suflărilor montane ale curenților cei tot mai uscați dar mereu tot mai nervoși.
Retur spre Dulcele Târg pentru că… unde-i mai bine decât acasă. Și măcar a fost cât de relaxant mai poate fi un drum de Iași pe căile principale și bătătorite mereu. Cu scurte dar elocvente opriri în căutarea evenimentului din ceruri: banala eclipsă (încă serios numai parțială) în care s-a dat Luna cea sătulă de a fi spionată goală cu tot soiul de „sticle” și „retine”.
Dar spre a fi motivată lenea de ziua ce va să vină (duminica sau ziua când nici timpul nu curge liniar) ceva efort a trebuit pus în mișcare: urmăritul de eclipsă. Cu folos că cerurile au fost trase precum draperiile date-n părți și Luna s-a putut manifesta cu pudoare și cu interes de a fi observată.
Am lăsat-o să ceară atenție tocmai când se dezbrăca complet și iarăși de umbrele aruncate de planeta ghid pentru că și nouă ne trebuia odihnă. Nu de alta dar evenimentul anual tocmai ce dădea să pornească în cel Deal al Copoului.
EuGeniuZ's Blog 