Mohorât dar util

cam așa părut a fi atmosfera în deplasarea noastră de sâmbăta trecută către zona sperată a fi plină de păsări de apă dar care zonă s-a dovedit în cele din urmă a avea mai degrabă terenuri trecute spre zona să îi spunem arabilă și bălțile încă supraviețuind cam cu prea mult stuf însă toate acestea aproape complet lipsite de păsări. A fost o decizie dificilă aceea de a renunța la volan însă așa cum am bănuit și așa cum s-a dovedit a fost decizia înțeleaptă. În felul acesta am fost, în mod evident, mai aproape de spiritul de deplasare al studenților: cu trenul. De fapt chiar am fost în acel spirit.

Și cam așa și este un spirit de aventură care trebuie să fie dincolo de medie când iei în considerare starea cu adevărat deplorabilă a infrastructurii feroviare. Inutil să te gândești la rame de cale ferată noi nouțe în condițiile în care fiecare capăt de bucată de șină este o adevărată aventură a nimeririi următorului capăt de bucată de șină. Cu toate acestea, pentru foarte mulți semeni este singurul fir care-i leagă de „ bucata de pâine”. Pentru noi a fost doar prilej de glume, poate nu cele mai nimerite glume.

Era clar că ziua nu va fi una propice deplasărilor pe jos pe distanțe mari, ba ar fi fost de dorit ca deplasarea să fie doar pe asfalt. În mod lesne de înțeles nu se punea problema existenței asfaltului, nu lângă baltă. Nici măcar drum prunduit ci în multe segmente doar un drum neamenajat și cu adevărat inexistent pe hărți, drum tipic dintre tarlale. Micile cantități de apă pe care norii zăbovind deasupra noastră le-au scăpat nu au făcut decât să completeze tabloul mohorât al vremii oarecum în concordanță cu cel al vremurilor. Dar apa asta așa puțină cum e ea ar putea face diferența în timpul viitor. Asta despre utilitate. Întocmai cum utilă a fost și deplasarea nu de alta dar despre biochimiști știu destule din propria experiență. Și voi evoca mereu acea deplasare în teren de la final de an întâi ca fiind experiența memorabilă de căpătâi a întregii facultăți.

De laborator va avea timp fiecare să se sature. Dar de o ieșire organizată în natură nu cred că se vor mai putea bucura motiv pentru care până la urmă au trecut studenții și peste gândurile mohorâte care i-au tot măcinat și care s-au tradus mai tot timpul în întrebările: cât mai avem? Când se termină? Și când plecăm acasă?

Sunt convins că trecând un număr de zile peste această deplasare o percep chiar și ei, cei care au consimțit să meargă, ca pe un lucru bun, util și care chiar s-ar cere repetat. Chiar dacă păsările au fost de principiu substituite de un alt fel de pasăre, ceva mai mică și foarte bâzâitoare, deplasarea și atmosfera de grup locurile complet noi prin care am trecut vor avea ecoul scontat mai târziu.

Trăgând o linie de sumar a fost atât de bine cât se putea pentru o zi mohorâtă. Dar deosebit de utilă. Câteva instantanee nu fac decât să ilustreze ce și cum a fost. Spiritul poate fi doar dedus.