Sau cum au trecut 34 de ani între două ediții ale Raliului Bucovinei. De la economia planificată cu constrângeri draconice ale consumului de care au beneficiat doar băieții deștepți ai tranziției DEMOCRATICE la înverzirea la față promovată de niște decrepiți complet ignoranți în ale mecanismelor naturale ale planetei dar mai avizi după bani și încă în stil macro!
Din căutare în căutare am găsit, după minunățiile coloristice de toamnă, un anunț ciudat la prima vedere dar care s-a dezvăluit a fi real. Și cum timp de planificare mai era vreo oră și ceva am decis că DA! Doar să ajung în timp util mai era o problemă dar și aceea s-a rezolvat elegant printre tiruri cu lemne libere la preumblat nocturn și negocieri sumare cu oamenii legii – de asta dată oameni normali. De mult nu am mai făcut eu un pas montan la volan la ceas de noapte, fantastic, mai cu seamă că în stil contra-timp!
Pasul Palma/Ciumârna la ceas de toamnă despuiată la nivel bikini și la oră de moțăit dulce. Fantastic! A devenit o provocare acum să mai prind astfel de momente pe vârf de munte! (o altă provocare este să remediez prin curățare tâmpenia tehnică a celor de la Canon cu senzorul expus la elementele prăfoase ale naturii)
Voi aduce un omagiu și trepiedului căzut eroic la datorie în brațele mele! noroc că nu cu ceva echipamente scumpe pe el.
Raliul în sine, unul de asfalt 100% și locația aleasă de mine extrem de generoasă cu spațiile și unghiurile dar pe măsură de provocatoare în a valorifica acestea toate. Cu viteze greu de estimat pentru următorul cadru dar plăcut ochiului și urechilor. Câțiva câini au urmărit nedumeriți trecerea bolizilor și norului lor sonor iar una bucată pisică era doar gânditoare la ce nebunii mai fac sclavii săi umani.
Deși neamenajat nimic pentru eventualii spectatori, pe motive pur pLandemice, spațierea s-a rezolvat de la sine pentru că generozitatea naturii este evidentă în vârf de pas montan. Din fericire două probe speciale trecute prin fața ochilor fără incidente – două abandonuri tehnice nefiind nimic altceva decât pură normalitate de raliu.
Saturat și încântat am coborât la pas lent tocmai Pasul Palma și am completat cele ale sufletului cu două popasuri (de suflet), arhicunoscuta Sucevița și aglomerația tipică de week-end, iar mai apoi micuța ctitorie a hatmanului Arbore – revăzută după un număr de ani (cred) egal cu cel de la precedenta ediție a acestui raliu (care a continuat până în seară). Meritate cele două opriri. Precum și posibilitatea de admira câteva bijuterii arhitecturale în evidentă dispariție și înlocuire cu maldăre de spumă celulară autoclavizată care vor duce la înverzirea (la față) a proprietarilor în contextul -decrepiților birocrați ai ioropei. Pe ici, pe colea, indicatoare rutiere diverse care-ți semnalizează că și la intrare și la ieșire sunt probleme iar între e de-a dreptul dezastru aspru denivelat și de viteză redusă, oricât de mulți și groși ar putea fi drugii stivelor.
Drumul de Iași la ceas de sâmbătă seara aproape liniștit dacă nu ar exista și academicieni cu popușoaie în capete!
Un pic de animație chiar dacă potențial statică la ceas de dimineață:
O altă colecție generoasă de capturi, de astă dată realmente ale unor fragmente temporale:
EuGeniuZ's Blog 