sau o fi rau?
și întrebarea mea se referă nu la condițiile geo-politice și nici la cele economice care sunt în mod evident în continuă degradare pentru că nu-i așa? banul trebuie să curgă în buzunarul cui are voie să-l primească, ci mai degrabă întrebarea mea se referă la ajustările făcute unui drum despre care nici nu știu ce să cred.
Am așteptat momentul acesta! se înțelege, un an întreg. Nu de alta dar spectacolul coastelor montane roșii este unul care chiar merită văzut. De la distanța sigură a asfaltului sau de aproape este realmente un spectacol al naturii. Și suntem natură!
De aceea, când astrele s-au aliniat corect (și astrele se aliniază corect în raport cu planeta noastră că tot ne place să fim egocentrici de vreo 4 ori pe an unul dintre momente fiind acesta al solstițiului de vară, moment reliefat în istoria umanității de când există ea și înregistrări rămase) și mi-au permis să iau decizia de a pleca spre ținutul acela al raiului din munții Rodnei nu am ezitat deloc și mi-am spus: dacă plouă e bine că plouă! iar dacă nu plouă e bine că pot să văd o grămadă de lucruri! însă n-aș putea afla asta de cât plecând la drum.
Dacă partenerul de viață are încă de prășit pe altarul școlii, știți dumneavoastră acea meserie în care muncești doar 4 ore pe zi și nici măcar nu te rupi făcând asta, respectiv ai măcar 3 luni de vacanță în fiecare an, și dacă sezonul bujorilor de munte este unul limitat temporal înseamnă că trebuie să alegi între a merge singur sau să găsești un partener cu care să împarți sperata bucurie. Eu am fost forțat de împrejurări să caut un partener. Norocul face că am unul care a răspuns, cum altfel decât pozitiv, solicitării de a depune efort sus pe munte.
Rezolvând și problemele familiale la un același drum și purtând cu mine lucrările de licență inclusiv în ținutul magiei montane am plecat la un drum care nu știi niciodată ce îți va oferi. Nouă ne-a oferit suficientă liniște în ceea ce privește deplasarea, ne-a oferit timp berechet pentru că am reușit să ne încadrăm în reperele orare previzionate și ne-a oferit acea surpriză a titlului.
Așadar discuția între dacă e bine sau dacă e rău rămâne deschisă și ea privește un segment de drum care m-a decis pe mine să purced în a căuta și investi într-o mașină dedicată drumurilor nu tocmai bine întreținute din motive de secundaritate și de lipsa interesului / necesității. Segmentul de drum despre care vorbesc este cel care pleacă din pasul Prislop și urcă până în acel loc de unde ai acces atât la mult mai vestita cascadă a cailor cât și la, să-i spunem totuși așa, rezervația naturală a munților Rodnei (aici un pic de discuție ar exista ca atare pentru că gradul de creștere a industrializării în materie de creștere a animalelor pe vârf de munte începe să devină deranjant din perspectiva pășunatului excesiv, din perspectiva câinilor de stână, din perspectiva porcilor care vor răscoli tot substratul și așa mai departe). Poate nu aș fi amintit cu atâta tărie aceste aspecte dar a făcut vâlvă în ultimul timp întâmplarea din aceeași rezervație a munților Rodnei în care un cetățean român este pus să plătească o amendă pentru că a înregistrat un clip muzical în rezervație. Probabil că vibrațiile muzicii nu-s pe placul plantelor și al stâncilor dar sigur cele cu industrializarea sunt!
Așadar renovarea acestui drum și transformarea lui într-un drum suficient de accesibil, cel puțin la momentul acesta, cam oricărui tip de automobil poate fi benefică dacă am fi o nație civilizată. Dar cum nu suntem prevăd că drumul acesta va duce la apariția în etajul alpin al zonei a PeEmFeurilor însoțite de tocuri stiletto alături de întreaga panoplie de „ființe” specifice. Și asta de parcă ATV-urile n-ar fi destule.
Nu pot să spun că nu m-am bucurat de un drum ceva mai accesibil chiar pentru mașina cu veleități de teren, ba m-am bucurat din plin, însă rămâne această umbră de îndoială subliniată pregnant de tocmai Renault-ul Clio aflat în fața mea și care mi-a dovedit că uneori nu e suficient un drum accesibil ci mai trebuie ca și acea piesă dintre volan și scaun să funcționeze rațional-adaptat drumului.
Am profitat de momentul solstițiului și de zilele sale „lungi de vară” și ne-am întâlnit, la ceas de seară, cu locatarii pe care îi căutam: micile pete magenta ale bujorilor de munte (Rhododendron kotschyi). Înserarea nu a fost atât de ofertantă pe cât ar fi sugerat ambientul general dominat într-un fel sau altul de nori, poate chiar cu potențial războinic.
Război a fost însă la ore, să spunem nepotrivite, cu lucrările de licență. Deh!! ce să faci… meseria înainte de toate. Dar noaptea a fost peste toate un sfetnic bun și mai ales odihnitor. Și pentru că dilemele au rămas și au fost accentuate în a 2-a zi să punem peste ele, dacă vreți, ceva imagini complet neprelucrate din bucuria pe care am adunat o mergând în etajul alpin la o oră pe care, mai degrabă, eu o asociez cu drumul de întoarcere la Iași:
EuGeniuZ's Blog 