Jurnalul la 12 ani

Au trecut pe nesimțite 12 anișori în care mai regulat sau alandala am ținut și m-am ținut de acest jurnal digital. A apărut din necesitatea păstrării unor amintiri nealterate a ceea ce a fost în vara lui 2011 acea excursie, irepetabilă, până la capătul pământului, NordKapp. Acum a cam intrat în vârsta aceea critică. Cred că se vede asta în fiecare manifestare a sa.

Curios că a fost o zi de 13 iunie aceea în care l-am creat. Că lansarea s-a făcut ulterior e altă poveste. Sunt mirat chiar și eu de faptul că a supraviețuit mie în primul și în primul rând cunoscându-mă eu pe mine. Sunt mirat că a supraviețuit și criticilor poate cele mai dure venind de unde nu mă așteptam deloc. Sunt mirat că a supraviețuit și dorințelor celor cărora li s-au stricat ceva analize unii dintre ei trecut meteoric prin cercul prietenilor virtuali. Din fericire lucrurile au stat bine și stau bine în ceea ce îi privește pe ceilalți, cei care aruncă o privire și sfârșesc prin a citi și printre rândurile scrise.

De fapt și blogul s-a transformat cu adevărat într-un jurnal personal care să îmi țină minte cele pe care praful timpului scurs le acoperă și le face greu de perceput.

Partea de imagistică a evoluat și ea și am ajuns la concluzia că din imensitatea numerică ah cadrelor vânate și capturate precum și din nenumăratele ore de secvențe animate doar acelea care ajung să fie postate aici mai sunt cu adevărat urmărite și revăzute de către mine. Pentru restul există mediile optice, cele magnetice și uitarea.

Se suprapune perioadei și aniversarea celor 20 de ani de călătorii prin cea Europă și nu numai. Din păcate schimbările întru sЛaNa păpușarilor globali au transformat în niște himere visele de comuniune europeană ale noastre, ale fiecăruia dintre noi. Astfel că s-a terminat cu hălăduielile prin Alpi și încetul cu încetul se conturează și terminarea hălăduielilor mai departe de 15 minute. Dar 3 cadre cu vechimea de 20 de ani trebuie să-și facă aici locul de permanentizare, evident atât timp cât scorul social îmi va permite să mai țin acest blog.

Peste toate aceste amintiri, parte a acestui jurnal digital, un moment de reculegere și de pioasă aducere aminte a celui care a fost mentorul meu în hățișul complicat al biochimiei dar și al vieții universitare de aici și de aiurea, Profesorul și OMUL Vlad Artenie. Fericirea face ca ceilalți doi din aceste poze cu marca „20 de ani” să fie încă alături de mine, atât Der Fahrer, Ovi cu care tocmai ce am dat gata o tură de bujori și de Mare, cât și OMUL căruia îi datorez cunoașterea lumii, inclusiv științifice, de dincolo de granițele țării și faptul că pot utiliza curent limba engleză (doar în paranteză amintesc și de câteva expresii în limba germană, dar mai ales de HeffeWeissBier) și l-am numit aici pe domnul Profesor Roderich Brandsch.

În altă ordine de idei sesiunea de examene adusă în dulcele târg al Ieșilor odată cu aromele teilor înfloriți de pe Copou a mers bine și nu văd motive pentru studenții mei să se plângă de asta, ar zice că nici măcar cei care au reușit să pice și asta pentru că aceia sunt cu adevărat studenți. Mai greu cu licențele și pentru că munca nu se oprește niciodată în ciuda a ceea ce se spune despre noi, cadrele didactice, cum că am munci mai puțin de 4 ore pe zi în ciuda faptului că purtăm meseria și problemele ei 25 din 24. Măcar poate fi purtată partea asta a licențelor și prin intermediul mediului virtual așa că nu e necesar să stai în birou non stop. Oricum acela e mai aproape și mai familiar față de mine decât casa. Și pentru a putea respira cât de cât relaxat între 2 sesiuni de licențe am luat foarte bucuros drumul Tudorei.

Pentru că ACASĂ e ACASĂ și nimic pe lumea asta nu poate egala ca însemnătate acest loc. Poate și pentru faptul că voi găsi aici mereu resursele de a privi optimist lumea și plecând din acest punct voi reuși să iau mereu de la capăt corvoada traiului urban și stresul fiecărei zile.

Între chinul licențelor și cele câteva treburi la care părinții îmi solicită sprijinul există și acea atracție fatală aș putea spune care se exercită de către toate frumusețile curții și ale plaiurilor natale către mine poate și pentru a se imortaliza toate aceste atracții prin conversia lor în biți și bytes și a deveni astfel accesibile prin nemurire digitală. De aceea voi încheia acest articol aniversar lăsând pe mai departe să spună o poveste setul generos de astfel de imortalizări: